Imunohistochimia – De la antigene la răspunsuri
Timp citire: 3 minuteImunohistochimia este indispensabilă anatomiei patologice moderne, fiind astăzi complementară examinării standard în colorație hematoxilină-eozină, și oferă informații esențiale cu privire la originea celulelor, compoziția acestora cât și asupra comportamentului acestora.
Începutul imunohistochimiei practice în a doua jumătate a secolului douăzeci a marcat un moment decisiv în domeniul histopatologiei. Prin valorificarea specificității anticorpilor pentru a detecta antigenele din probele de țesut, imunohistochimia a revoluționat capacitatea noastră de a vizualiza și caracteriza procesele bolii la nivel celular. De la introducerea sa, imunohistochimia a devenit un instrument indispensabil în diagnosticarea cancerului, a bolilor infecțioase și a tulburărilor autoimune, modelând cursul anatomiei patologice.
Tehnica imunohistochimiei
Această metodă implică multiple etape care încep cu pregătirea țesuturilor unde secțiuni subțiri de țesut din blocurile de parafina sunt deparafinate și montate pe lame. Următorii pași presupun recuperarea antigenului, blocarea pentru a reduce legarea nespecifică a anticorpilor, incubarea cu anticorpul primar, incubarea cu anticorpul secundar și în final colorarea cu hematoxilină și interpretarea lamei.
Aplicații în diagnosticare
Una dintre aplicațiile primare ale imunohistochimiei este în diagnosticarea cancerului. Prin identificarea markerilor specifici asociați cu diferite tipuri de tumori, imunohistochimia ajută anatomopatologul să clasifice tumorile maligne și să determine cea mai adecvată abordare de tratament. De exemplu, colorația pentru HER2 joacă un rol crucial în selectarea pacienților pentru terapie țintită în carcinoamele mamare și nu numai. Dincolo de cancer, imunohistochimia poate fi folosită în diagnosticarea bolilor infecțioase (HPV, HHV8, Helicobacter pylori etc.), a tulburărilor autoimune și a anomaliilor genetice, oferind perspective asupra patologiei bolii și ghidând strategii de tratament personalizate.
Limite și provocări
Deși imunohistochimia a revoluționat examinarea țesuturilor, aceasta nu este o tehnică perfectă. Variabilitatea intensității colorării, lipsa specificității anticorpilor și mai ales erorile de interpretare sunt provocări în obținerea unor rezultate precise. Standardizarea protocoalelor și a criteriilor de interpretare este esențială pentru a reduce variabilitatea și pentru a asigura reproductibilitatea diagnostică. În plus, costul și timpul asociat imunohistochimiei sunt încă probleme majore în tările în curs de dezvoltare. Abordarea acestor provocări necesită cercetare continuă, colaborare și progrese tehnologice.
Perspective de inovație
Imunohistochimia este într-o continuă dezvoltare și cercetare, având și scopul de a produce anticorpi noi pentru antigene descoperite recent. Acești anticorpi au potențialul de a revoluționa capacitățile de diagnostic prin descoperirea de noi biomarkeri cu potențial diagnostic și terapeutic. De exemplu, descoperirea recentă a antigenului exprimat preferenţial în melanom (PRAME) ajută anatomopatologii în diagnosticul diferențial al leziunilor melanocitare. Pe măsură ce noi biomarkeri sunt descoperiți iar tehnicile de colorare și interpretare sunt perfecționate, imunohistochimia va fi mai precisă și mai ușor de utilizat.
În concluzie, examinarea histopatologică a fost transformată radical de introducerea imunohistochimiei, aceasta oferind informații esențiale de la diagnostic la prognostic și selecția tratamentului. În timp ce provocările rămân, inovațiile tehnologice oferă promisiunea de a îmbunătăți în continuare utilitatea și fiabilitatea imunohistochimiei, fiind un instrument indispensabil pentru pacienți.
